Academicianul Cristofor Simionescu, unul dintre cei mai importanți oameni de știință din Iași, fondatorul Politehnicii moderne, care a fost timp de 23 de ani rector al Institutului Politehnic din Iași, precursorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, a fost celebrat la împlinirea a 100 de ani de la naștere. Cu această ocazie, Academia Română a amplasat un bust al său în holul central al Filialei din Iași.
La evenimentul festiv care a avut loc vineri, 19 iunie 2020, au fost prezenți mai mulți membri din conducerea TUIASI, care și-au arătat recunoștința pentru ceea ce a însemnat academicianul în istoria politehnicii, alături de membri marcanți ai Academiei Române. Academicianul Viorel Barbu, președintele Filialei din Iași a Academiei Române, a prezidat ceremonia prilejuită de dezvelirea bustului, alături de acesta fiind, pe treptele de la intrarea în sediul instituției, unde a fost organizat eveniment, rectorul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și doi dintre vicepreședinții Academiei Române: acad. Bogdan Simionescu și acad. Victor Spinei, cât și primarul Iașului, Mihai Chirica.
„Am ținut prin această scurtă ceremonie să evocăm figura academicianului Cristofor Simionescu de la a cărui naștere se împlinesc în curând 100 de ani. După părerea noastră şi a întregii comunității academice ieşene, a fost o mare personalitate pentru oraş, a fost fondator de instituţii culturale şi de învăţământ, este un om care a construit, nu numai a vorbit. A şi vorbit însă, a sprijinit comunitatea academică în condiţii foarte grele şi pentru aceasta noi toţi îi suntem recunoscători, atât ieşenii, cât şi comunitatea academică”
a declarat acad. Viorel Barbu
Acad. Cristofor Simionescu a fost pentru doi ani prorector și apoi pentru 23 de ani rector al Institutul Politehnic din Iași în perioada 1953 – 1978, fiind responsabil de transformarea școlii de inginerie cu cea mai veche tradiție din țară într-o școală modernă și un reputat centru de cercetare pentru toată țara, nu doar în zona Moldovei. În discursul său, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a punctat și câteva dintre implicațiile concrete ale academicianului Cristofor Simionescu în dezvoltarea Politehnicii: a reușit să mărească suprafața spațiilor dedicate activităților didactice de nouă ori și a creat primul campus studențesc modern din țară, cât și prima cantină modernă.
„A fost un profesor deosebit, a fost chiar profesorul meu de chimie organică şi modul în care îmbina activitatea de predare cu glumele pe care le spunea, cu modul în care atrăgea studenţii, l-a făcut să fie cu totul şi cu totul remarcabil şi un exemplu pentru noi. Sunt deosebit de onorat să reprezint universitatea la care domnul academician Simionescu a fost rector timp de 23 de ani. Mărturisesc faptul că în ultimii patru ani am reușit să reabilităm numele domniei sale, nedrept atins după 1990. Am reușit să îi recunoaștem meritele: Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului îi poartă acum numele, la fel și o stradă care străbate campusul didactic. De aceea cred că astăzi este un moment absolut firesc, unul de sărbătorire a celui care a pus bazele unui învățământ universitar modern în România”
a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
Academicianul Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române și fiul acad. Cristofor Simionescu, le-a mulțumit tuturor celor prezenți, peste 50 de persoane care au respectat normele de distanțare socială, în curtea Academiei Române. Acad. Victor Spinei a ținut un discurs în care a prezentat cele mai mari reușite din cariera acad. Cristofor Simionescu, în timp ce primarul Mihai Chirica a insistat asupra faptului că vineri a fost comemorată o personalitate marcantă pentru întreaga istorie a Iașului.
„Este un eveniment cu care Iașul se mândrește. Sunt oameni care au fost mult peste vremurile în care au trăit și un astfel de om a fost și regretatul academician Cristofor Simionescu, a cărui memorie o amintim astăzi din nou. E o mândrie pentru noi, ieșenii, să fi avut și să păstrăm în panoplia noastră de nume mari și personalitatea domniei sale și o obligație să transferăm această personalitate și generațiilor care vor veni”
a punctat Mihai Chirica