Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, are ca misiune pregătirea specialiştilor pentru domeniul ingineriei chimice şi a mediului, prin programe de licenţă (4 ani), masterat (2 ani) şi doctorat (3 ani). De asemenea, facultatea este implicată în proiecte de cercetare în domeniul ingineriei chimice şi biochimice, ingineriei de mediu și domeniile conexe, precum și în programe de perfecţionare pentru specialişti.
Workshop „Noi orizonturi şi strategii în chimie” “Chimia – Ştiinţă şi artă” Academician prof. dr. ing. Bogdan Simionescu
×
Descoperă TUIASI
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățământ superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.