loader image

Prezentare

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, are ca misiune pregătirea specialiştilor pentru domeniul ingineriei chimice şi a mediului, prin programe de licenţă (4 ani), masterat (2 ani) şi doctorat (3 ani). De asemenea, facultatea este implicată în proiecte de cercetare în domeniul ingineriei chimice şi biochimice, ingineriei de mediu și domeniile conexe, precum și în programe de perfecţionare pentru specialişti.

Valoarea personalul academic din cadrul facultăţii aduce o notă distinctivă predării ingineriei chimice. Pe lângă activitatea de formare şi de cercetare în diverse domenii de activitate, apreciabile sunt şi cooperările multi-disciplinare naționale și internaționale.

Pentru viitorul imediat, Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simonescu” are ca obiectiv modernizarea curriculum-ului pentru a asigura viitorii ingineri cu competențe și abilități cerute pe piața de muncă europeană, în conformitate cu principiile prevăzute în Convenția de la Bologna, precum și pentru a stimula și extinde cooperarea în activitățile de cercetare cu diferite tipuri de institute și organizații.

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simonescu” – prezentare specializări